Una dintre feliile universului meu profesional include piața dezvoltării personale și a afacerilor și cursurilor bazate pe expertiza proprie. O bună parte dintre conexiunile mele pe rețelele de socializare sunt experți care dezvoltă afaceri bazate pe expertiza lor, cursuri și programe de dezvoltare pe diferite domenii specifice. O bună parte dintre grupurile din care fac parte includ oameni din aceeași sferă de activitate. Din ce în ce mai des observ invocat sindromul impostorului. L-am pus în titlu cu ghilimele, pentru că am avut recent confirmarea că ne confruntăm cu o falsă epidemie de sindromul impostorului și că această etichetă este pusă în mod eronat pe situații care nu se încadrează în acest concept. Cel puțin nu în forma lui consacrată de cercetările științifice care l-au documentat.
A devenit important pentru mine să înțeleg mai bine acest concept, modul lui de acțiune și posibilele soluții atunci când am început să lucrez intens cu creatori de cursuri la început de drum, care se declară afectați de sindromul impostorului. Și pentru că îmi place să învăț de la cei care știu mai multe ca mine despre subiectul în cauză, la sesiunea din această săptămână a grupului de creatori de cursuri cu care lucrez în programul CourseCraft3.0 am invitat-o alături de noi pe Dr Mirela Oprea, autoarea uui curs despre sindromul impostorului, psiholog și psihoterapeut, pasionată de știința îndeplinirii aspirațiilor personale și fondatoarea mișcării de Dream Management din România.
Am aflat detaliile ”ca la carte” despre ce este sindromul impostorului, cum apare, cum se manifestă și ce putem face ca să diminuăm impactul acestuia în viața noastră personală și profesională. Pauline Clance și Susanne Imes au folosit pentru prima dată în 1978 acest termen, care înseamnă, mai exact, un tipar psihologic în care o persoană își subapreciază rezultatele și se consideră, în mod secret, o fraudă care nu merită aprecierea primită.
Ciclul sindromului impostorului începe cu apariția unui proiect nou, care generează un anumit nivel de anxietate asociată cu acest nou proiect. Urmează munca intensă sau amânarea, datorate anxietății generate de noul proiect, apoi finalizarea și succesul, urmate de atribuirea externă a succesului și intensificarea sentimentului de teamă de a fi demascat.
Urmărind modul cum este pusă eticheta de sindromul impostorului în felia de univers despre care vă spuneam la început, am observat că majoritatea contextelor și persoanelor care folosesc termenul, o fac pentru persoane sau situații care nu au ajuns la finalizare și succes. Persoane aflate la începutul drumului lor profesional în afaceri, creatori de cursuri care acum dezvoltă primul lor curs sau program, traineri, coachi & experți în diferite domenii care acum își definesc produsul sau serviciul pentru care nu au validarea pieței, își pun foarte ușor eticheta de sindromul impostorului. Dar ei nu au parcurs o etapă esențială pentru a putea spune că suferă de sindromul impostorului: nu au avut (încă) succes! Ceea ce aceste persoane numesc sindromul impostorului este de fapt frică, eventual combinată cu insuficiente instrumente de dezvoltare a afacerii pe care încearcă să o construiască. Această frică este expresia discomfortului unei schimbări (trecerea de la angajat la antreprenor, trecerea de la lucrul individual la lucrul de grup, trecerea de la a primi clienții de la firmă la a-și găsi singur/ă clienți etc.) sau a încrederii insuficiente în sine sau în expertiza proprie, în produsul sau serviciul dezvoltat sau în capacitatea proprie de a performa etc.
Ceea ce am înțeles eu este că, atâta timp cât încă nu ai cunoscut succesul, nu ai cum să suferi de sindromul impostorului.
Suferi de cu totul și cu totul altceva și este esențial să identifici corect sursa nesiguranței tale, pentru a ști cum să abordezi această situație cu șanse reale de a o depăși. Așa cum nu tratăm durerea de spate cu sirop de tuse, nici frica nu va trece cu tehnici de lucru pentru sindromul impostorului. Creatorul de cursuri care nu a lansat încă niciun curs nu poate fi demascat ca impostor, pentru că nu a avut (încă) succesul care să justifice demascarea.
Dacă ți-a trecut prin minte sau ai și declarat deschis față de tine sau față de alții că suferi de sindromul impostorului, te rog verifică încă o dată că ai pus eticheta corectă. Ca să ai certitudinea că tehnicile și soluțiile pe care le încerci pentru a-ți rezolva problema, au șanse să te ajute cu adevărat.
Nu, nu sunt atât de mulți suferinzi de sindromul impostorului în jurul nostru. Pentru că trebuie mai întâi să ai succes ca să te poți confrunta în mod real cu acest sindrom. Până atunci, ajută să cercetezi profund sursa neliniștii, neîncrederii sau amânării, ca să reușești să te ocupi de a avea succes, înainte să te ascunzi în spatele sindromului impostorului.