Sumarul lunii martie 2026

E ultima zi a lunii, deci e vremea unui nou rezumat pentru luna martie. Să îmi fie reminder al lucrurilor pe care le ajut să se întâmple.

3 martie – NGO Academy Community Conference “Shared Lessons, Shared Strength” – am susținut un atelier despre cum navigăm orientarea valorică din postura de leader ONG – când valorile tale personale sunt încălcate în context profesional ai de luat decizii strategice atât pentru tine, ca persoană, cât şi pentru organizația pe care o conduci

6 martie – filmare reels pentru AmpliFY ONG – un follow-up la webinarul despre strategie şi cultură organizațională

9-11 martie – întâlnire de pregătire pentru SoliDARE 2026 – reuniunea organizațiilor active în programul Corpul European de Solidaritate – ne vom vedea în octombrie la Tallinn, in Estonia, pentru 3 zile de inspirație, networking şi dezbateri despre viitorul programului. Între timp am lansat apelul de înscrieri pentru eveniment şi am creat comunitatea de Whatsapp a celor care au participat la edițiile anterioare.

16 martie – întâlnirea de networking a comunității Antreprenoare la Cluj-Napoca – networking şi fotografii de brand (mulțumesc Antreprenoare şi Valentina Mihalache – când am văzut fotografia de mai jos mi-am zis “This sooo me”)

17-18 martie – am început o nouă grupă de curs Organizații care învață – pentru ca şcolile care dețin acreditarea Erasmus + să capitalizeze mai bine învățarea dobândită în cadrul mobilităților şi să schimbe strategic cadrul de învățare din fiecare şcoală. A urmat săptămâna de mentorat şi acum este o nouă săptămână de teaching.

23 martie – sesiune de consultanță pro-bono pentru scriere de proiecte cu o organizație la început de drum

25-27 martie – întâlnirea Rețelei de formatori Erasmus+ şi ESC – oameni faini cu care nu m-am văzut de mult, alături de care contribuim la creşterea calității proiectelor Erasmus+ şi ESC, facilităm evenimente şi cursuri, dezvoltăm module de training şi evenimente care transformă România prin învățare, sub bagheta Agenției Naționale ANPCDEFP

Mai am în lucru două evaluări de proiect şi finalizarea unei planificări strategice.

Plus un concept nou de program pe care îl voi pilota în mai-iunie, revin cu detalii la momentul potrivit.