Am cochetat de ceva timp cu ideea unui blog. M-am hotărât greu să-l fac și, după ce m-am hotărât, am pregătit ceva despre mine și am tot așteptat momentul să îl lansez. Nu știu exact ce anume am așteptat, dar m-am gândit că ar fi cazul să scriu ceva, altceva decât despre mine, când îi dau drumul. Între timp am aflat că a fost descoperit de câteva persoane, deci nu e cazul să mai amân lansarea.
Așa că am hotărât brusc faptul că trebuie să scriu astăzi și să îl lansez, iar subiectul perfect este David. David este băiețelul meu de 3 ani și 9 nouă luni care mi-a răsturnat complet viața într-un fel pe care nu-l pot defini în cuvinte, pe care îl simt în fiecare zi și pe care nu l-aș schimba nici dacă aș putea. Și asta nu înseamnă că e musai de bine. E un amestec de greu cu minunat, exasperant și îngeresc ce nu încape în propoziții.
E foarte greu să pui în cuvinte experiența de a avea un copil. Cu atît mai mult experiența de a-l avea pe David. Sigur, fiecare mamă crede despre copilul ei că e cel mai cel. Pentru mine David este cel mai cel. A fost și este un copil foarte solicitant. Am dormit o noapte întreagă când el a împlinit 2 ani și o lună. Până atunci am avut majoritatea covârșitoare a nopților cu aproximativ 5 treziri pe noapte, dacă nu 7. Nopțile cu 3 treziri erau un lux la care aspiram… Au fost cei mai grei 3 ani și 9 luni din viața mea și cred că nu am fost pregătită pentru asta. Nu cred că te poate pregăti ceva sau cineva pentru asta. În același timp, nu știi pentru ce să te pregătești, pentru că nu știi cum va fi copilul tău, până când nu apare. Iar tot ce citești despre cum sunt copiii și ce să faci și cum să faci e doar o picătură într-un ocean de necunoscute pe care le descoperi intuitiv pe măsură ce crește copilul și crești și tu cu el.
Gândindu-mă acum la tot ce am citit înainte de a se naște David despre cum e cu copiii, pot spune cu mâna pe inimă că peste 80% din acele texte au fost scrise de oameni care nu au avut copii sau care nu și-au crescut singuri copiii. Un exemplu: pe măsură ce vei petrece timp cu copilul tău vei reuși să îți dai seama de ce plânge, vei identifica singură care e plânsul de somn, care e plânsul de foame, care e plânsul de durere etc. NU NU NU și NU! Există momente în care copilul plânge și PUNCT. Nu știi de ce, încerci tot, de la schimbat scutecul, la mâncare, la somn, la răsfăț, la calmare etc. și tot plânge. Și plânge. Și plânge, indiferent ce faci. Și nu e o excepție, nu se întâmplă odată. Se întâmplă de suficient de multe ori încât să crezi că cei care au scris asta nu au avut copii sau nu i-au crescut singuri.
David e adorabil. E cea mai completă și complexă experiență a vieții mele. Dar nu pot spune că a fost ușoară și nici pozitivă. A fost foarte greu. Un copil care după două luni nu mai lua în greutate decât 150g pe lună… Care plânge când îi dai de mâncare, nu mănâncă și plânge aparent de foame, pe care nu îl poți hrăni cu altceva decât lapte (ce altceva să-i dai de mâncare la 2 luni???) Cred că în perioada dintre 2 și 5 luni am cumpărat tone de lapte praf. De la cel mai scump la cel mai ieftin, de cel puțin 5 mărci diferite, de la formule normale la formule hipoalergenice…orice și tot nu era bine… Nu mai vorbesc de vizite la doctori de tot felul, inclusiv analize de alergie și intoleranță la lactoză și tot felul de nebunii, consultații la telefon, orice ca să reușești să depășești câte două opre de plâns isteric constant în fiecare seară, cele 7 treziri pe noapte, refuzul complet de a mânca lapte și plânsul care urma aprentei victorii de a reuși să îi dai 100 ml de lapte prin tot felul de manevre de vârât biberonul în gură, plimbat în timp ce mânăncă, dansat, răsucit, incantat (nu încântat…) și tot ce vă poate trece prin minte. Citeam în perioada aceea pe forumuri povești similare ale părinților. Cea pe care mi-o amintesc foarte bine era a unei mame care era bucuroasă că reușise să îi dea copilulul să mânînce lapte cu … dozatorul de la nurofen. Când am citit asta mi-a trecut prin minte un gând: ”cât de disperat poți să fii să ajungi să hrănești copilul cu dozatorul de la nurofen….” Crede-ți-mă: poți fi ATÂT de disperat!!! Și chiar mai mult.
Dilemele noastre au luat sfârșit la 4 luni și jumătate când, după o radiografie cu bariu (făcută în disperare de cauză, după nenumărate drumuri la medici diverși, analize de tot felul și ecografii) când am aflat că David are volvulus, adică stomacul răsucit ca o clepsidră, cu două camere care comunică între ele, dar greu, prin care laptele se scurge greu, astfel încât se creează pungi de aer care generează gaze și dureri. David era ca o motocicletă…avea gaze foarte multe și ne întrebam de ce…. Pentru că plânsul și durerile de burtică sunt puse în acea perioadă pe seama colicilor, a durat mult să aflăm adevărata cauză a disconfortului lui. Probleme majore ne-am pus când am vâzut că nu ia în greutate. Toți copiii au colici, dar cresc! El nu creștea, după ce în prima lună de viață luase în greutate 1 kilogram.
Așadar avem volvulus. Aflăm astfel că e o afecțiune din ce în ce mai frecventă la copii, că nu se știe dacă se naște cu ea sau apare pe parcurs și de ce apare. Nu are tratament (dacă stomacul este sugrumat total se intervine chirurgical, dar dacă cele două camere comunică, nu este cazul). Singurele măsuri pe care le poți lua sunt poziția verticală și mâncarea solidă. Dar la 4 luni și jumătate e destul de greu să le ai pe acestea două. Plus ceva tratament de tip Debridat și alte lucruri pentru stimulat mișcarea musculară a stomacului. Inutile, cel puțin în cazul nostru.
Ce-am făcut? I-am amenajat un loc special pe pat, cu o pătură aranjată în așa fel încât să stea la aproximativ 45 de grade, nu mai mult pentru că devenea riscant pentru coloana vertebrală, și am cumpărat cereale și legume. Am trecut pe cereale diluate, nu chiar cât să le poată bea cu biberonul, dar totuși suficient de lichide pentru a le putea consuma la vârsta lui, supe cremă de legume foarte diluate și am purces la celebra diversificare, în mod forțat mai repede decât era momentul. Prima masă solidă a lui David a fost UN BOL PLIN cu cereale. Copilul meu era flămând de luni înregi și de când a descoperit că există și altceva de mâncare decât lapte nu a vrut să-l mai vadă până după 3 ani. A mâncat cereale preparate cu apă (nu le accepta pe cele cu lapte) și tot felul de alte lucruri cremoase. Acum e un mâncăcios și divesificarea a fost o binecuvântare pentru noi. Creșterea a revenit la normal, deși David a rămas în categoria celor cu greutatea mai mică decât standardul vârstei, dar cu înălțimea mai mare. Important este că acum e sănătos, mănâncă și crește în ritm normal.
Dar experiența acelor luni e încă atît de vie în mintea mea… Nopțile întrerupte au continuat însă multă vreme, pentru că un copil de 5 luni nu mănâncă nopatea cu lingurița, așa că se trezea noaptea, cred că la început de foame, bea ceai (pentru că nu voia nimic altceva) și după o oră se trezea din nou și tot așa… Mă întreb acum de unde am avut forța să mă trezesc de atâtea ori pe noapte și să merg și la serviciu (unde am revenit după ce David a împlinit 11 luni). Dar am avut această forță și sunt recunoascătoare.
Am o relație specială cu David. Îmi face multe complimente, unele uimitoare la vârsta lui. Azi am fost să îl iau de la grădiniță, un lux de care nu am parte de prea multe ori. Bucuria lui inocentă și răsunătoare a fost grozavă. Mi-a spus că nicio mamă nu e așa frumoasă ca mine, că i-a fost foarte dor de mine și că mă iubește. Ce mi-aș putea dori mai mult? Mâna lui catifelată care îmi mângâie obrajii în timp ce vocea lui cristalină îmi spune ”Te iubesc așa de mult!” e dincolo de orice poți spera!
Acum am alte dileme. Mă întreb ce să-l învăț și cum să-l pregătesc pentru lumea în care trăim. L-aș vrea corect și integru, dar și curajos și de succes. Învăț în fiecare zi de peste tot câte ceva care să mă ajute în dezvoltarea lui. Mă uit la lume cu alți ochi pentru că mă întreb mereu dacă așa vreau să fie lumea în care David va crește și va trăi, dacă pot să fac ceva pentru ca această lume să fie mai bună pentru el și pentru cei cu care își va împărți viața, și simt din plin provocarea constantă a acestui lucru. Dar forța de a căuta și înțelepciunea de a găsi vin tot de la David.
Pentru că EU sunt MAMA lui DAVID și împreună suntem grozavi!