Eu, 2020 și adaptABILITATEA

Martie 2020. Pandemia Covid-19 a ajus în România. Tocmai am intrat în carantină. Prima mea abordare a fost să îmi spun că vom sta două luni acasă, apoi va veni vara și totul va reveni la normal. Acel normal pe care îl știam. Pe măsură ce treceau zilele, în izolarea de acasă, începeam să înțeleg că lucrurile nu vor fi atât de simple și că abordarea mea inițială era nerealistă. Pe la jumătatea lunii aprilie am început să înțeleg că nici septembrie nu era un termen realist pentru revenirea la normalitatea după care tânjeam. Mă întrebam constant cum o să îmi plătesc facturile. Munca mea de trainer și consultant depindea în mare măsură de călătorii și activități față în față cu oameni mai mulți. Exact ceea ce nu se putea face în carantină. Neliniștea devenise parte din viața zilnică și fiecare dimineață venea cu noi și noi griji și întrebări la care nimeni nu putea să îmi dea un răspuns. Clienții cu care aveam contracte îmi scriau că amână activitățile pentru toamnă sau chiar că le anulează și neliniștea mea creștea cu fiecare nou mesaj.

În luna mai aveam planificat un curs de 3 zile la Viena, cu participanți din mai multe țări. Organizatorii l-au amânat inițial pentru septembrie, însă la finalul lunii aprilie au decis că trebuie să rămânem la datele inițiale din mai și să facem cursul online. Mă uitam la mesaj și îmi zburau prin minte tot felul de întrebări: Cum o să fac eu cursul online?  Cum o să poată fi interactiv? Cum o să lucreze oamenii în grupuri mici? Cum o să facem un banal brainstroming? Dar jocurile de cunoaștere? Apoi am respirat adânc și am început să pun pe hârtie idei și resurse. Foloseam deja Zoom, așa că am început să planific modul cum voi folosi toate facilitățile acestei platforme pentru interacțiunea cu participanții. Am explorat alte instrumente online de lucru colaborativ: existau flip-chart-uri virtuale, aplicații de construit mindmaps, documente interactive pe care pot lucra mai multe persoane în același timp, o mulțime de resurse pe care nu le folosisem niciodată până acum la adevăratul lor potențial.

Aș putea să vă scriu multe despre frământările mele și toate gândurile experimentate. Dar am să scurtez povestea cu reacția unei participante la finalul celor 3 zile de curs: ”You can actually do training online!” a spus. Și am simțit din plin greutatea și bucuria acestei declarații. A fost primul dintr-o lungă serie de cursuri, ateliere și webinarii online pe care le-am susținut în 2020, făcând din acest an unul mai profitabil financiar decât 2019.

Aceasta este călătoria adaptării mele. Nu mi-am dat seama de profunzimea schimbărilor prin care am tercut decât recent, când am făcut un test de adaptabilitate. Raspunzând la întrebări, m-am surprins gândindu-mă că, dacă aș fi făcut acest test în 2019, răspunsurile mele ar fi fost cu totul altele. Așa am devenit conștientă de schimbările care s-au petrecut în mine pe durata anului 2020. Tot atunci am înțeles și unde mai am de lucru pentru ca adaptarea mea să se completeze pentru a putea să performez și mai bine în 2021.

Acesta a fost AQme, testul prin care mi-am calculat Coeficientul de adaptabilitate (AQ). E un instrument fascinant prin simplitatea sa și prin bogăția informațiilor pe care ți le oferă. În plus, îți oferă o serie de resurse care te pot ajuta să îți dezvolți diferite dimensiuni ale adaptabilității, pentru ca adaptarea la noua normalitate post-pandemie să fie mai rapidă și mai puțin dureroasă.

Întotdeauna avem la dispoziție calea mai grea și calea mai ușoară de a face lucrurile să se întâmple. De multe ori alegem calea mai grea, nu pentru că ne-o dorim, ci pentru că încercăm să păstrăm realitatea pe care o știm în loc să fim deschiși către schimbare. John Maxwell spune că cea mai mare prăpastie din lume este între ceea ce oamenii știu și ceea ce oamenii fac. Cred că, undeva în mintea noastră, știm ce este de făcut, știm când este necesară o schimbare, știm când a continua în același mod nu mai este o opțiune. Dar e nevoie de mai mult pentru a trece la acțiune, pentru a îmbrățișa schimbarea, pentru a face lucrurile altfel. Există un disconfort al necunoscutului și al noului pe care trebuie să fim dispuși să ni-l asumăm. Atunci când facem lucrurile altfel, suntem din nou începători, învățăcei, avem șansa de a greși și privilegiul de a reuși. Dar trebuie să ne învingem teama ca să ajungem să le experimentăm. Sunt sigură că știi despre ce vorbesc.

Pandemia mi-a închis o ușă atunci când nu am mai putut face cursuri așa cum știam eu. Dar mi-a deschis nenumărate alte uși. Livrând cursuri online am reușit să ajung la mai mulți oameni și să petrec mai mult timp alături de cei dragi. Pentru că nu mai dura 8 ore să zbor unde aveam treabă, 3 zile departe de casă și alte 8 ore să revin. Dimineața livram cursul online și la amiază luam prânzul cu familia, în toate cele 3 zile. Lucrând online am reușit nu doar să îmi plătesc facturile, ci și să să îmi cresc venitul anual cu 40% în 2020 față de 2019. Pentru că am explorat surse multiple de venit și am avut la dispoziție mai mult timp pe care să îl investesc în munca online.

Coeficientul de adaptabilitate m-a ajutat să conștientizez schimbările și să înțeleg unde mai am de lucru pentru a face adaptabilitatea și mai prietenoasa si rapidă. M-a făcut să mă gândesc la sursa rezilienței mele, la provocările flexibilității mentale și la cum percep eu echipa în contextul lucrului online de acasă. Am reușit să trec dincolo de lucruri pe care le consideram simple coincidențe sau activități pe care a trebuit să le fac, înțelegând câte alegeri conștiente am făcut în direcția adaptării mele și câte mai pot face. Toate acestea m-au făcut să simt că pot face mult mai mult, că pandemia a adus o serie de oportunități care nu ar fi apărut în vechea normalitate și că pot învăța să fac lucrurile altfel. Și altfel poate fi chiar mai bine decât înainte.

PS: Fotografia reprezintă sumarul raportului meu de adaptabilitate. Aici poți afla mai multe despre programul AdaptABILITATE, programul în care am adunat tot ce am învățat eu din acest proces, pentru a te ajuta și pe tine să îți accelerezi adaptarea. Schimbarea e aici ca să rămână. De ce să alegem calea cea grea, dacă avem la dispoziție o cale mai ușoară?