Am așa de multe gânduri și așa de multe sentimente de împărtășit că nu știu cu ce să încep și cum să le organizez. E un amestec ciudat generat de experimentarea în direct a politicii locale ieri după amiază, la ședința de constituire a Consiliului Local Turda, urmată de rezultatul referendumului din UK. Încerc să îmi clarific legătura dintre ele pentru că undeva, în mintea mea, parcă ar fi o conexiune. Nu am găsit-o dar poate până termin de vărsat preaplinul de gânduri și sentimente pe hârtie ceva o să se arate…
Să încep cu experimentarea democrației. Cum scriam și ieri direct de la fața locului, cine nu a participat niciodată la o ședință de consiliu local e rugat să o facă. E un exercițiu democratic excelent. Și e cel mai bun mod de a înțelege de ce această țară e așa cum e. Sunt două explicații: regulile și oamenii. Sau oamenii și regulile. Pare că nu mai știm cine a fost mai întâi. E ca dilema cu oul și găina. Pentru că regulile le fac oamenii. Însă oamenii funcționează după reguli (cel puțin în cadrul sistemului). Am auzit atâtea numere de articole și de legi și de ”în conformitate cu” și ”potrivit prevederilor” câte nu cred că am auzit până acum în viața mea. Toate la o singură ședință. Avem niște proceduri care te obligă să fabrici în avans deja trei sferturi din procesele verbale ale unor acțiuni care se vor întâmpla pentru că altfel e imposibil să le poți organiza și finaliza într-un timp determinat. Căldură mare ieri în Sala Mare a Primăriei Turda plină de oameni mânați acolo de rațiuni diverse: era musai (că erau consilieri aleși sau funcționari ai primăriei implicați în proces sau alții legați de sistem în vreun fel sau altul), din rațiuni familiale (soți, soții, părinți și alte rude ale celor implicați direct în proces – consilieri aleși, primar în funcție sau ales etc.), din datorie profesională (excelenta presă locală nu putea absenta de la eveniment), din rațiuni de afiliere partinică (cine nu știe despre celebra frază ”aplauze și urale prelungite” este invitat călduros la bibliotecă să consulte versiunile tipărite ale Congreselor fără număr fără număr ale partidului unic pentru a se documenta pe tema asta) și alții despre care nu știu ce i-a determinat să îndure căldura timp de 3 ceasuri lungi și fierbinți, dar care au făcut-o.
Să revenim la proceduri. Zice regula că până la îndeplinirea formalităților de constituire a consiliului local, ședința este condusă de decanul de vârstă al consilierilor, asistat (adică flancat la prezidiu, căci altceva nu au avut de făcut) de cei mai tineri consilieri. Frumos am putea spune. Și foarte haios (doar pentru cunoscători). Așadar ”să se consemneze doamna secretară” și ”ați consemnat doamna secretară” și ”să verificăm ce zice legea doamna secretară” și ”în conformitate cu” și ”potrivit prevederilor legale” și ”în baza articolului x și alineatului y din legea z cu modificările și completările ulterioare” ne-am constituit în final Consiliul Local. Un proces greoi, plictisitor și semipreparat. S-a ales o comisie de validare care a luat 10 minute de pauză și a revenit apoi cu un proces verbal de 2 pagini pe care președintele comisiei l-a citit celor prezenți și în care incidența sintagmelor de mai sus a fost maximă. Îl simți pe Caragiale curgându-ți prin vene când asiști la funcționarea sistemului. Și tot așa… Nu mai intru în detalii, ați prins ideea cu sistemul.
Hai să vedem cum e și cu oamenii. Știți ce mi se pare mie cel mai fascinant la activitățile astea? Apetitul pentru funcții! E genial să vezi cum într-o astfel de adunare sunt pe puțin 3 președinți dacă nu mai mulți. Hai să vedem: este un președinte de ședință (de fapt sunt doi, pentru că primul este decanul de vârstă al consilierilor, iar după constituirea consiliului este ales un președinte de ședință), este un președinte al comisiei de validare, este câte un președinte de partid (adică mai mulți că doar avem mai multe partide – prea multe uneori – și ele au președinți și la filiala locală și la filiala județeană – și dacă se întâmplă să mai vină și vreun președinte de la nivel național crește densitatea de președinți la cote maxime). Și tuturor le place să se numească tare și răspicat președinte de cât mai multe ori cu putință. ”Vă rog domnule președinte…” și ”vă mulțumesc domnule președinte…” și tot așa. Și e plin și de consilieri. Normal. ”Vă rog domnule consilier” și ”vă mulțumesc domnule consilier…” și tot așa.
Interesant că regulile se filtrează prin prisma celor care le orchestrează aplicarea. De exemplu, la depunerea jurământului Constituția era vârâtă între paginile Bibliei. E micuță, subțirică, îi ieșea un colț timid dintre paginile unei Biblii copertate și groase. Nu interpretați, vă rog, nicicum propoziția precedentă. Nu am nimic împotriva votului pe Biblie. Eu sunt preocupată aici de Constituție. Și asta era doar o constatare legată de plasarea Constituției. Care, cred eu, ar trebui să fie mai vizibilă și mai importantă în acest proces. Pentru că, în cele din urmă, textul jurământului spune ”Jur să respect Constituția și legile țării” și abia la final (și opțional) ”Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Mi-ar plăcea ca cei care depun acest jurământ să pronunțe mai răspicat și mai conștient ”să respect Constituția”, pentru că, indiferent cât îi va ajuta Dumnezeu, responsabilitatea lor este să respecte Constituția. Ajutorul divin e totdeauna binevenit, mai ales dacă ajută în direcția respectării Constituției și legilor țării. Uneori, din rațiuni pe care nu ne e dat să le înțelegem, Dumnezeu ajută (temporar) și în direcția nerespectării Constituției. Poate că esența înțelegerii e între paranteze.
Dincolo de căldură și aceste reflecții despre oameni și sitem, am mai văzut ieri jocurile politice, negocierile și curajul în plină acțiune. Mi-a plăcut! Pentru că mi se pare un semn bun că un om avut curajul să facă ceva împotriva disciplinei de partid care a pus negocierile pentru putere mai presus decât respectarea unei înțelegeri preexistente. Mi se pare un semn bun că mai mulți oameni au susținut acest act de curaj. Sper că cele două tabere curajoase vor păsta acest spirit pe durata celor 4 ani de mandat astfel încât în orașul nostru să se întâmple lucruri pe care cetățenii le așteaptă de mult. Pentru că e nevoie de mult curaj în acest oraș pentru ca lucrurile să se miște înainte. Și uneori e nevoie de curajul de a înfrunta o disciplină de partid rigidă și care nu are ca obiectiv nici corectitudinea, nici interesul cetățenilor, ci doar interesul obținerii unei majorități care să permită decizii discreționare. Admir curajul pentru că în urma lui sper că au câștigat cetățenii. Rămâne totuși de văzut dacă am câștigat, ca cetățeni, în următorii 4 ani. Dar cel puțin premisele ne îngăduie oarece speranțe.
Sunt încă nelămurită și nedumerită față de decizia cetățenilor din UK de a părăsi Uniunea Europeană. M-am tot gândit astăzi la implicațiile acestei decizii și m-a lovit în plin sentimentul că mulți nu știu și nu se gândesc la asta. Îmi venea să strig pe stradă: ”Știți, UK a decis ieșirea din Uniunea Europeană! Vă dați seama ce poate să însemne asta?” Mi se părea că sunt singurul om preocupat de asta în microbuzul de Turda – Cluj și pe stradă pâna la birou. Știu că nu sunt singura (deși în microbuzul Turda-Cluj am mari șanse la acest titlu), dar pentru mine astăzi a devenit o zi diferită datorită acestei vești, iar pentru lume – de la dimenisiunea la care am văzut-o eu de dimineață – părea să fie o zi obișnuită. Analiza votului din UK arată similitudini teribile cu votul la recentele alegeri locale din România. Cei care au votat ieșirea seamănă tare mult ca profil cu cei care au votat noua conducere a Bucureștiului. Și a multor orașe din țară. Așa cum decizia de organizare a referendumului din UK seamănă foarte mult cu decizia alegerii primarilor într-un singur tur. Ceva ce pare în favoarea celui care decide în momentul deciziei, poate să se dovedească, de fapt, a fi împotrivă. Aviz decidenților!!! Dar dacă primarii aleși într-un singur tur sunt în funcție doar pentru un mandat de 4 ani, decizia ieșirii UK din Uniunea Europeană este pe termen nelimitat. Și asta mă îngrijorează.